„Ceea ce contează este să găsească un adevăr care este adevărat pentru mine, să găsească ideea pentru care să trăiesc și să mor.”Søren Kierkegaard · Jurnale · 1850 · 1835
Un adevăr devine al meu doar când sunt gata să-i subordonez toată existența.
Kierkegaard, în jurnalele sale, își caută scăparea dintr-o criză existențială: adevărurile generale, moștenite, nu ajută dacă nu sunt trăite personal. Ideea cere un criteriu radical: un adevăr e valabil pentru mine doar dacă aș fi gata să-mi subordonez existența lui. Mecanismul e angajamentul total, care transformă o doctrină în convingere vie. Cine nu se mulțumește cu valorile primite de la familie sau societate, ci le testează până le poate numi ale lui, face exact această căutare.
Kierkegaard face o distincție dureroasă: a ști ceva și a-l fi trăit sunt două lumi diferite. Un adevăr moștenit rămâne un obiect în raftul mental, indiferent cât de frumos sună. Testul lui e simplu și brutal: îl poți numi al tău doar dacă te-a schimbat cumva. Gândește-te la cineva care repetă că sănătatea e mai importantă decât cariera, dar lucrează în continuare până la epuizare. Cuvintele lui nu sunt încă ale lui. Kierkegaard cere mai mult decât acord: cere ca ideea să devină axa în jurul căreia îți așezi zilele. Numai atunci merită numele de adevăr personal. Întrebarea care urmează e cum recunoști cănd ai găsit, de fapt, un astfel de adevăr.
De ce contează Pentru cititorul de azi, fraza e un test de onestitate: nu întreabă ce crezi, ci ce ai fi dispus să apărți cu prețul a tot restul.