„Dreptul la viață este dreptul pe care fiecare om îl are de a-și păstra viața și de a face tot ce consideră necesar pentru acest scop.”Thomas Hobbes · Leviathan · 1651 · Partea I, capitolul 14
Când viața e în joc și nu există judecător, orice mijloc devine legitim.
Hobbes pornește de la un drept fundamental: autoconservarea. Dacă viața e singurul bun pe care nu-l poți recupera, atunci totul devine permis când e în joc, inclusiv violența. Mecanismul e logic, nu moral: fără o autoritate care să judece, nimeni nu poate spune că altcineva a exagerat. Un exemplu: în dezastru, când statul dispare, oameni obișnuiți fură apă și medicamente, iar gestul li se pare justificat.
Pasul următor: acest drept nu poate fi folosit în siguranță de nimeni. Dacă fiecare are drept la tot ce e necesar, fiecare alt om devine o amenințare potențială. Nu e răutate, doar simetrie. Vecinul tău are exact același titlu asupra aceleiași resurse ca tine. Gândește-te la o pană de curent lungă: ai un generator, el nu are. Poți refuza, dar știi că el are același drept de a-l lua. Dreptul absolut, deși logic, nu aduce liniște — aduce suspiciune permanentă. De aici apare întrebarea care va ghida pasajele următoare: cum poți renunța la un asemenea drept fără să te expui?
De ce contează Ajută la înțelegerea de ce societățile acceptă să limiteze libertăți în schimbul securității și unde se trage linia acestei negocieri.