„O lege veșnică și generală a rațiunii este: că fiecare om ar trebui să caute pacea, atât timp cât are speranța de a o obține, și când nu o poate obține, să poată folosi ajutorul războiului.”Thomas Hobbes · Leviathan · 1651 · Partea I, capitolul 14
Caută pacea cu toată puterea, dar nu preda niciodată mijloacele de a te apăra.
Hobbes formulează aici prima lege naturală din Leviathan. În starea de natură, orice om poate fi ucis de oricine, deci conflictul permanent ne face viața mizeră. Rațiunea descoperă că pacea e mai avantajoasă decât războiul, așa că renunțăm la dreptul absolut asupra tuturor lucrurilor în măsura în care și ceilalți fac la fel. Dacă însă pacea e imposibilă, apărarea de sine rămâne legitimă. Un stat care negociază un armistițiu când poate, dar luptă cu tot ce are când e atacat, urmează exact această regulă.
Pasajul 1 merge dincolo de regulă: ea nu e doar un sfat prudențial, ci o concluzie rațională. Pentru Hobbes, rațiunea funcționează ca un calcul, nu ca un ideal moral. Dacă îmi pot imagina viața sub pace și viața sub frică, comparația singură mă îndeamnă spre pace. Nu e nevoie de virtute, ci de claritate. Un vecin care așteaptă să vadă dacă tu îți construiești gardul înainte să construiască el al său calculează exact așa: cooperarea lui depinde de a ta. De aici apare întrebarea care deschide drumul mai departe: dacă toți gândim la fel, de ce totuși pacea eșuează uneori?
De ce contează Regula ajută pe oricine judecă când să coopereze și când să se apere: în diplomație, în afaceri sau în conflictele de familie, efortul spre pace nu trebuie confundat cu renunțarea la apărare.