„A iubi un om care iubește pe altul, iată singura nefericire de pe lume.”Victor Hugo · Mizerabilii · 1862 · Partea a IV-a, cartea a II-a, capitolul IV
Moartea lasă o rană care se închide, dar iubirea neîmpărtășită ține durerea vie în fiecare zi, pentru că persoana iubită rămâne de față.
Hugo nu vorbește despre moarte, sărăcie sau boală, ci despre o singură formă de nefericire. Motivul e simplu: pierderea prin moarte lasă o rană care se poate închide, dar iubirea neîmpărtășită ține viu în fiecare zi obiectul dorinței. Cine o trăiește o vede pe persoana iubită fericită cu altcineva, iar speranța nu moare complet, ceea ce prelungește durerea în loc să o încheie.
Cardul spune că durerea ține pentru că persoana iubită rămâne de față. Pasul următor e mai greu: nu poți nici măcar să urăști pe cineva care te rănește fără să vrea. Cine iubește fără să fie iubit își dorește fericirea acelui om, iar fericirea asta include pe altcineva. Deci suferința și dorința de bine merg împreună, în aceeași inimă. Gândește-te la un om care vine la nuntă cu drag, știind că mireasa nu e aleasa lui. El nu are niciun dușman, doar o durere fără vinovat. Iar asta ridică o întrebare firească: ce faci cu o iubire care nu are unde se duce?
De ce contează Fraza dă un nume unei dureri despre care se vorbește rar și îi arată de ce nu se vindecă ușor: pentru că nu e o pierdere, ci o prezență continuă a altcuiva în viața ta.