„Cea mai mare fericire a vieții este convingerea că suntem iubiți; iubiți pentru noi înșine, sau mai degrabă iubiți în ciuda noastră.”Victor Hugo · Mizerabilii · 1862 · Partea a IV-a, cartea a VIII-a, capitolul III
Iubirea care nu se retrage la eșec e singura care lasă loc unei identități stabile.
Iubirea condiționată de performanță rămâne fragilă, pentru că orice eșec o pune sub semnul întrebării. Certitudinea că cineva te vrea aproape în ciuda slăbiciunilor tale elimină frica de a fi abandonat și lasă locul unei identități stabile. Un copil care știe că părinții lui nu-l iubesc doar când are note bune crește cu un sentiment de siguranță pe care niciun succes ulterior nu-l poate înlocui.
Hugo adaugă o nuanță delicată: a fi iubit în ciuda defectelor, nu pentru merite. Aceasta schimbă raportul cu propriile slăbiciuni. Când nu te temi că dragostea dispare, nu mai ai motive să ascundi cine ești. Poți spune greșeala în loc să o maschezi. Gândește-te la un prieten căruia îi mărturisești că ai amânat un lucru important. Dacă rămâne lângă tine, relația devine mai adâncă, nu mai slabă. Acolo unde iubirea condiționată forțează o mască, certitudinea iubirii permite demascarea. Iar demascarea este primul pas către o relație reală, nu spre una doar tolerată. Următoarea întrebare e ce facem cu această libertate odată ce o avem.
De ce contează Util în relații: ajută să recunoști diferența dintre a fi apreciat pentru utilitate și a fi iubit ca persoană.