„Fanatismul este la superstiție ceea ce transportul este la febră, ceea ce turbarea este la furie.”Voltaire · Dicționar filozofic · 1764 · Fanatisme
Fanatismul nu e o credință diferită, ci superstiția ajunsă în delir.
Voltaire distinge între o stare comună și criza ei paroxistică. Superstiția e o credință irațională dar pasivă, prezentă în mulți oameni fără efecte grave; fanatismul e momentul în care aceeași credință fierbe și devine acțiune violentă. Analogiile medicale arată relația: febra poate exista fără delir, dar delirul presupune febră. Un sat superstitios rămâne în general pașnic; același sat în criză de fanatism arde vrăjitoarea.
Voltaire ne lasă o întrebare pe care cardul nu o atinge: cine ridică temperatura? Superstiția unui sat nu trece singură la delir. Are nevoie de cineva care s-o încălzească, pas cu pas, cu vorbe și frică. Analogia medicală ascunde un agent: febra are o cauză, iar delirul un moment declanșator. Gândește-te la un grup online care crede o teorie absurdă. Multe luni râde de ea, pașnic. Apoi cineva îi spune că dușmanii sunt printre ei, că e timpul să acționeze. Credința aceeași, dar acum fierbe. Deci întrebarea utilă nu e doar cât de irațională e o credință, ci cine profită când ea se aprinde. Și ce face un om obișnuit când aude degetul arătând spre vecin?
De ce contează Permite identificarea semnalului de alarmă: unde superstiția colectivă crește, violența poate deveni doar o chestiune de temperatură.