„Nu este cetățeanul care este tolerant sau persecutor, este legiuitorul.”Voltaire · Dicționar filozofic · 1764 · Tolérance
Toleranța nu e o virtute a moravurilor, ci o clauză a legii: doar legiuitorul poate persecuta sistematic.
Voltaire mută responsabilitatea de la oameni obișnuiți la cei care fac legile. Un cetățen poate fi rău-intenționat, dar nu poate persecuta sistematic; doar legiuitorul are puterea să interzică un cult, să pedepască o opinie sau să garanteze libertatea conștiinței. De aceea revendicarea toleranței trebuie adresată legii, nu moravurilor. Un exemplu concret: dacă legea pedepsește blasfemia, persecuția devine oficială, indiferent cât de blânzi sunt indivizii; dacă legea o apără, cetățenii răi rămân fără instrument.
Voltaire arată că legea nu doar limitează răul, ci poate și produce persecuție. Un legiuitor intolerant transformă cetățeni obișnuiți în instrumente ale represiunii, chiar dacă aceștia nu simt ură. Gândește-te la un funcționar care aplică o lege ce interzice un anumit cult: nu e rău de la natură, dar actul său devine persecuție pentru că legea îi dă puterea. Toleranța individuală, fără sprijin legal, rămâne fragilă. Iar dacă legea decide ce credințe sunt legitime, întrebarea devine cine decide ce lege este dreaptă.
De ce contează Util astăzi când judecăm legislația despre libertatea de exprimare sau de conștiință: toleranța reală se măsoară în legi, nu în declarații de bunăvoință.