„Somnul care înmoaie grijile vieții, baia fiecărei zile de muncă.”William Shakespeare · Macbeth · 1606 · Actul II, scena 2
Somnul nu rezolvă problemele, dar le readuce la dimensiunea reală.
Macbeth a ucis tocmai somnul și știe ce a pierdut: imaginea arată că somnul împletește la loc firele desfăcute ale unei zile pline de griji. E o baie care spală nu doar trupul, ci și tensiunea acumulată. Cineva care lucrează până târziu și doarme cinci ore descoperă că a doua zi grijile par mai mari, deși sunt aceleași; o noapte bună le face din nou suportabile. Somnul nu rezolvă problemele, dar le readuce la dimensiunea reală.
Cardul spune că somnul readuce grijile la dimensiunea lor reală. Pasul următor: fără somn, nu doar că grijile par mai mari — începi să iei decât pe măsura lor umflată. Un om nedormit răspunde unui email supărat exact la fel de supărat, apoi regretă. Un om odihnit îl recitește și îl lasă pe mâine. Macbeth, după faptă, nu mai poate decât să acționeze în frică, fără pauza care ar fi putut să temperze decizia. Somnul e deci un filtru al judecății: el decide ce merită reacție imediată și ce poate aștepta. Când îl sari, filtrul dispare și totul devine urgent. Dar ce se întâmplă când pierderea de somn nu e o excepție, ci un stil de viață?
De ce contează Reamintește oricui trăiește pe baterii că odihna face parte din muncă, nu e opusul ei.