Autor
Roger Penrose
3 fișe de lectură din 3 cărți · 1989–1994.
3 fișe
The Emperor's New Mind · 1989
Mecanismul minții umane depășește calculul, fiind inaccesibil oricărui algoritm.
Gândește-te la un calculator care poate rezolva orice problemă matematică. Penrose spune că nu e posibil, pentru că unele probleme sunt prea complicate. El crede că creierul nostru folosește ceva special, ca un superputer, pe care calculatoarele nu îl au. Este ca și cum ai încerca să măsori o umbră cu o riglă.
The Emperor's New Mind: Concerning Computers, Minds, and the Laws of Physics · 1989
Săgeata timpului nu derivă din legile fizicii, ci din starea inițială extrem de specială a universului: entropia scăzută a Big Bang-ului.
Penrose susține că a doua lege a termodinamicii — entropia crește în timp — nu explică de ce timpul are o direcție. Cheia este că universul a pornit dintr-o stare cu entropie incredibil de mică, mult mai mică decât cea a unei găuri negre de aceeași masă. De exemplu, la Big Bang, entropia universului era de circa 10^10 ori mai mică decât maximul posibil. Această condiție inițială extrem de specială creează săgeata timpului: lucrurile evoluează de la ordine spre dezordine. Fără ea, procesele ar fi reversibile, iar amintirile și cauzalitatea ar dispărea. Penrose numește aceasta problema entropiei inițiale, pe care o consideră nerezolvată de fizica actuală.
“Săgeata timpului este o consecință a condițiilor inițiale extrem de speciale ale universului, în special a entropiei scăzute a Big Bang-ului. Fără această condiție, timpul ar fi simetric, iar trecutul și viitorul ar fi imposibil de distins.”
Shadows of the Mind: A Search for the Missing Science of Consciousness · 1994
Dacă omul vede adevăruri pe care nicio procedură formală nu le poate dovedi, înțelegerea nu este calcul.
Penrose pornește de la teoremele de incompletitudine ale lui Gödel. Ele arată că, pentru orice sistem formal consistent, există propoziții adevărate pe care sistemul nu le poate dovedi. Un matematician uman, spune el, «vede» adevărul unei astfel de propoziții din afara sistemului. Deci înțelegerea nu este un calcul. De aici rezultă teza sa despre conștiință: mintea trebuie să se sprijine pe un proces fizic necalculabil. El îl caută în reducerea cuantică obiectivă, orchestrată la nivelul microtubulilor din neuronii creierului, împreună cu anestezistul Stuart Hameroff. Exemplul lui preferat este chiar teorema lui Gödel: calculatorul rămâne prins în sistem, omul îl depășește prin înțelegere.
“Conștiința mi se pare un fenomen atât de important, încât nu pot crede că este ceva doar «din întâmplare» produs de un calcul complicat.”