Herodot

1 fișă

1. 01

   Dincolo de Elena, Troia stătea la gura Helespontului, între lumea miceniană și imperiul hitit; controlul strâmtorii și al comerțului explică mai bine un război de zece ani decât o răpire.

   Istorii · -430

   Cine stăpânește strâmtoarea stăpânește prețul a tot ce trece prin ea.

   Hisarlik, dealul identificat cu Troia, stă la intrarea în Helespont (Dardanele), strâmtoarea prin care se trece din Egeea în Marea Marmara și Marea Neagră. Vânturile din nord și curentul fac trecerea grea; corăbiile așteptau săptămâni în golful de la poalele cetății, iar cine stăpânea golful putea taxa, găzdui sau opri. Prin acel culoar veneau grâne, cai, metale și robi din nord. Troia VI, orașul cu ziduri înclinate și turnuri, e bogată tocmai din poziție. Tăblițele hitite din Hattusa numesc un regat Wilusa — probabil (W)Ilios, Ilionul — vasal al marelui rege hitit, cu un tratat păstrat (Alaksandu din Wilusa, secolul al XIII-lea î.Hr.). Aceleași arhive pomenesc de Ahhiyawa, o putere de peste mare cu care hitiții aveau fricțiuni în vestul Anatoliei — aproape sigur aheii. Războiul troian devine astfel plauzibil ca un episod dintr-o rivalitate lungă între lumea miceniană și sfera hitită pentru coasta Anatoliei și strâmtoarea ei. Paralela de azi: strâmtorile rămân cauze de război. Bosforul, Hormuz, Malacca, Bab el-Mandeb — cine controlează un punct de trecere controlează prețul a tot ce trece prin el. Cresus, la Herodot, spune adevărul simplu: nimeni nu preferă războiul; dar când strâmtoarea e în joc, „nimeni” devine repede „aproape toți”.

   “Nimeni nu e atât de nesăbuit încât să prefere războiul păcii; în pace fiii își îngroapă părinții, în război părinții își îngroapă fiii.”

   Deschide fișa →