„Nimeni nu e atât de nesăbuit încât să prefere războiul păcii; în pace fiii își îngroapă părinții, în război părinții își îngroapă fiii.”Herodot · Istorii · -430 · Herodot, «Istorii», I, 87, cuvintele lui Cresus către Cirus, în traducerea lui George Rawlinson (1858); versiunea românească e o redare a textului lui Rawlinson
Cine stăpânește strâmtoarea stăpânește prețul a tot ce trece prin ea.
Hisarlik, dealul identificat cu Troia, stă la intrarea în Helespont (Dardanele), strâmtoarea prin care se trece din Egeea în Marea Marmara și Marea Neagră. Vânturile din nord și curentul fac trecerea grea; corăbiile așteptau săptămâni în golful de la poalele cetății, iar cine stăpânea golful putea taxa, găzdui sau opri. Prin acel culoar veneau grâne, cai, metale și robi din nord. Troia VI, orașul cu ziduri înclinate și turnuri, e bogată tocmai din poziție. Tăblițele hitite din Hattusa numesc un regat Wilusa — probabil (W)Ilios, Ilionul — vasal al marelui rege hitit, cu un tratat păstrat (Alaksandu din Wilusa, secolul al XIII-lea î.Hr.). Aceleași arhive pomenesc de Ahhiyawa, o putere de peste mare cu care hitiții aveau fricțiuni în vestul Anatoliei — aproape sigur aheii. Războiul troian devine astfel plauzibil ca un episod dintr-o rivalitate lungă între lumea miceniană și sfera hitită pentru coasta Anatoliei și strâmtoarea ei. Paralela de azi: strâmtorile rămân cauze de război. Bosforul, Hormuz, Malacca, Bab el-Mandeb — cine controlează un punct de trecere controlează prețul a tot ce trece prin el. Cresus, la Herodot, spune adevărul simplu: nimeni nu preferă războiul; dar când strâmtoarea e în joc, „nimeni” devine repede „aproape toți”.
Poziția nu doar îmbogățește un oraș; îi schimbă și politica. Un oraș care trăiește din taxe de trecere nu își poate permite să fie neutru mult timp, pentru că fiecare putere mare vrea un prieten acolo, nu un arbitru. Astfel Troia nu a putut alege între ahei și hitiți decât cu prețul independenței. Gândește-te la un mic hotel singurul de la intrarea într-un pas montan: trăiește din trafic, dar orice firmă mare care vrea ruta trebuie să-l cumpere sau să-l ocolească. Cetatea bogată devine, paradoxal, pradă tocmai pentru că e folositoară. Bogăția din poziție atrage asiguratorul și hoțul în aceeași zi. Iar asta ridică întrebarea următoare: ce se întâmplă cu un oraș ca acesta când puterea care îl protejează slăbește?
De ce contează Cine caută cauza Troiei pe hartă, nu în mit, găsește o strâmtoare — și găsește aceeași cauză în războaiele de azi.