Autor
Olivier Blanchard
1 fișă de lectură din 1 carte · 2019.
1 fișă
Public Debt and Low Interest Rates · 2019
Datoria se stabilizează când soldul primar acoperă diferența dintre dobândă și creșterea nominală înmulțită cu datoria, nu când atinge un prag.
Dinamica datoriei publice e aritmetică. Cu d datoria în procente din PIB, r dobânda nominală medie, g creșterea nominală a PIB și sp soldul primar (excedentul dinaintea dobânzilor), variația anuală este Δd = (r − g)/(1 + g) · d − sp. Datoria urcă dacă dobânda depășește creșterea sau dacă deficitul primar e mare. Olivier Blanchard, în discursul prezidențial AEA din 2019, «Public Debt and Low Interest Rates», a arătat că în SUA dobânda sigură a stat sub creștere mult timp, ceea ce face datoria mai ușor de purtat decât se crede. Exemplul istoric e cel de după război: datoria federală americană deținută de public a coborât de la circa 106 % din PIB în 1946 la circa 23 % în 1974, nu prin excedente uriașe, ci prin creștere nominală mare și dobânzi reale joase. În 2010, Carmen Reinhart și Kenneth Rogoff au susținut în «Growth in a Time of Debt» că peste 90 % din PIB creșterea scade brusc; în 2013, Thomas Herndon, Michael Ash și Robert Pollin au găsit o eroare de foaie de calcul, excluderi de ani și ponderi, iar creșterea medie la datorii peste 90 % a ieșit +2,2 %, nu −0,1 %. Tratatul de la Maastricht fixează 3 % deficit și 60 % datorie, două cifre legate aritmetic: la o creștere nominală de 5 %, un deficit de 3 % stabilizează datoria la 3/0,05 = 60 %. Limite: r și g nu sunt constante, iar r depinde de încrederea pieței: când investitorii cer o primă de risc, dobânda urcă tocmai când datoria e mare. Pentru prognozator, indicatorul util nu e un prag magic, ci diferența r − g și soldul primar, împreună cu structura datoriei (scadențe, valută).
“Spus pe șleau, datoria publică ar putea să nu aibă niciun cost fiscal.”