Carte
How accurate are private sector forecasts? Cross-country evidence from consensus forecasts of output growth
de Prakash Loungani · 2001 · 1 fișă de lectură
1 fișă
How accurate are private sector forecasts? Cross-country evidence from consensus forecasts of output growth · 2001
Consensul e o ancoră bună pentru cifre publicate la dată fixă și o probabilitate proastă pentru cotituri.
Prakash Loungani a măsurat în 2001 (International Journal of Forecasting) previziunile de consens privind creșterea PIB-ului între 1989 și 1998 și a concluzionat: „istoricul eșecurilor în prevederea recesiunilor este practic nepătat”. Zidong An, João Tovar Jalles și Loungani au reluat întrebarea în 2018, pe 63 de țări și anii 1992–2014: prognozatorii știu că anii de recesiune sunt altfel, dar greșesc mult mărimea căderii până aproape de sfârșitul anului, previziunile se revizuiesc lent, iar cele private și cele oficiale sunt practic identice. Două critici explică de ce nu e doar neglijență. Robert Lucas a arătat în 1976 că relațiile estimate pe trecut se schimbă când se schimbă regula de politică, fiindcă oamenii se adaptează; Charles Goodhart a observat în 1975 că o regularitate statistică folosită pentru control își pierde legătura cu ceea ce măsura. La acestea se adaugă datele: o recesiune se vede târziu. Comitetul NBER a anunțat vârful din decembrie 2007 abia la 1 decembrie 2008, iar pe cel din martie 2001 la 26 noiembrie 2001, adică după aproape un an, respectiv opt luni. Concluzia nu e că macroeconomia nu se poate prognoza, ci că punctele de cotitură sunt cel mai greu de prins, iar consensul e un punct de plecare slab. Prognozatorul îl folosește ca pe o ancoră, nu ca pe o probabilitate, și pune întrebări despre cifre publicate la o dată fixă, nu despre cotituri: acolo scorul Brier arată repede dacă ai adăugat ceva peste consens.
“Istoricul eșecurilor în prevederea recesiunilor este practic nepătat.”