Psihologia jocului

1 fișă

1. 01

   Jocul de rol nu e odihna dintre activitățile serioase, ci activitatea prin care se construiește autocontrolul: un copil care nu poate sta nemișcat un minut stă nemișcat cinci dacă e santinelă.

   Psihologia jocului · 1978

   În joc, regula nu e impusă din afară, ci cerută dinăuntru de rolul pe care copilul îl vrea.

   Elkonin a continuat linia lui Vîgotski și a formulat ideea de activitate conducătoare: la fiecare vârstă există un tip de activitate care trage dezvoltarea după ea, iar la vârsta preșcolară aceea e jocul cu roluri. Motivul e subtil. Într-un joc de rol, copilul își asumă de bunăvoie o regulă: dacă sunt doctor, nu pot face ce vreau, trebuie să fac ce face un doctor. Regula nu e impusă din afară, ci cerută din interior de rolul pe care îl vrea. Așa se exersează, în cea mai plăcută formă posibilă, exact capacitatea de a-ți subordona impulsul unei reguli — adică miezul autoreglării. Experimentul citat constant e cel al santinelei: copii care nu rezistau nemișcați nici un minut la cerere rezistau mult mai mult când stăteau de pază într-un joc. A doua observație a lui Elkonin privește sărăcirea jocului: pe măsură ce jucăriile devin realiste și complet definite, spațiul de simbolizare scade — un băț poate fi orice, o jucărie care face un singur lucru nu poate fi decât ea însăși.

   “În joc, copilul este întotdeauna deasupra vârstei sale medii, deasupra comportamentului său obișnuit; în joc este, parcă, cu un cap mai înalt decât el însuși.”

   Deschide fișa →