„Cruzimea față de copil a fost întotdeauna săvârșită în numele educației și pentru binele lui.”Alice Miller · Am Anfang war Erziehung (Pentru binele tău) · 1980 · Alice Miller, «Am Anfang war Erziehung» (1980), tradusă în engleză ca «For Your Own Good» — redare a tezei centrale, necolaționată pe ediție
Violența împotriva copilului nu se transmite prin lovitură, ci prin acordul pe care i-l cere după ea.
Miller a citit manualele de creștere a copiilor din spațiul german al secolelor optsprezece și nouăsprezece și a găsit un sistem coerent, pe care l-a numit pedagogie neagră. Regulile lui: voința copilului trebuie frântă cât mai devreme; supunerea trebuie obținută fără ca el să înțeleagă motivul; părintele are întotdeauna dreptate; iar tot ce i se face e pentru binele lui. Partea care o interesa nu e lovitura, ci ce se cere după ea — copilul trebuie să nu fie supărat, să ceară iertare, uneori să mulțumească. Așa se învață că cel care te iubește e cel care te doare și că furia ta față de el e nelegitimă. Furia nu dispare; își schimbă adresa, spre cei mai slabi sau spre sine. În limba română formula are o variantă de o concizie brutală, bătaia e ruptă din rai, care face exact ce descrie Miller: trece violența în registrul sacru, unde nu mai poate fi discutată. Miller a fost criticată pentru monocauzalitate — explică prea mult printr-un singur mecanism — dar descrierea justificării culturale a rămas.
De ce contează Pentru că arată de ce argumentul «și pe mine m-au bătut și am ieșit om» nu e o dovadă, ci un simptom: e exact acordul pe care sistemul îl cere ca să se poată reproduce încă o generație.