„Prima și cea mai la îndemână imagine a mării, din punct de vedere politic și social, este aceea a unei mari autostrăzi; sau, poate mai bine, a unui vast pământ comun, peste care oamenii pot trece în toate direcțiile, dar pe care anumite drumuri bătătorite arată că motive hotărâtoare i-au făcut să aleagă unele trasee în locul altora.”Alfred Thayer Mahan · The Influence of Sea Power upon History, 1660–1783 · 1890 · Alfred Thayer Mahan, «The Influence of Sea Power upon History, 1660–1783», Little, Brown, 1890, cap. I «Discussion of the Elements of Sea Power» (traducerea noastră)
Un culoar îngust transformă o amenințare mică într-o pârghie mare, dar numai atât timp cât ocolirile sunt scumpe.
Alfred Thayer Mahan, ofițer al marinei americane, a publicat în 1890 «The Influence of Sea Power upon History, 1660–1783». Teza lui: istoria marilor puteri se explică în bună parte prin controlul rutelor maritime comerciale, iar controlul acestora cere o flotă de luptă, baze și un comerț care merită apărat. El enumeră condițiile puterii maritime: poziția geografică, conformația coastelor, întinderea teritoriului, populația, caracterul național și caracterul guvernului. Lucrarea a influențat politica navală din Statele Unite, Germania și Japonia în deceniile următoare. Mecanismul modern este «punctul de strangulare» (chokepoint): un culoar îngust prin care trece o parte mare dintr-un flux. Potrivit Administrației de Informații Energetice a SUA (EIA), prin Strâmtoarea Ormuz au trecut în 2024 circa 20 de milioane de barili pe zi, echivalentul a aproximativ o cincime din consumul mondial de lichide petroliere. Atacurile houthi din Marea Roșie, începute în noiembrie 2023, au redus cu 42 % tranzitele prin Suez în doar două luni, după UNCTAD, iar nave au ocolit Africa, cu zile adăugate pe rutele Asia–Europa. Bosforul e un caz juridic: Convenția de la Montreux (1936) dă Turciei controlul trecerii navelor de război, mai ales în timp de război. Limite: puterea maritimă nu înseamnă automat voința de a o folosi; rutele alternative, stocurile și conductele micșorează șocul; iar rachetele ieftine și dronele au scăzut costul de a amenința un culoar. Pentru prognozator, întrebarea utilă nu e «se poate închide?», ci «cât timp, cu ce ocolire și cu ce răspuns?».
Exemplu aplicat: «Ever Given», 23–29 martie 2021, și aritmetica Ormuzului. Pe 23 martie 2021, portcontainerul «Ever Given», de circa 400 m lungime, s-a încastrat de-a curmezișul Canalului Suez, într-un loc cu un singur sens de circulație. Canalul a rămas blocat până pe 29 martie: șase zile, în care sute de nave au așteptat la capete sau au ales ocolul prin jurul Africii. Pentru analist, episodul e un test al unei afirmații simple: «Suez e un punct de strangulare».
Ce arată episodul: un accident fără nicio intenție politică a putut opri o parte semnificativă a comerțului pe ruta Asia–Europa; dar blocajul a fost scurt, iar coada s-a golit în câteva săptămâni. Concluzia nu e «culoarele sunt fragile» sau «sunt sigure», ci că durata contează la fel de mult ca existența blocajului. Pentru Marea Roșie, cifrele de după noiembrie 2023 arată altceva: nu un accident, ci o amenințare persistentă, iar UNCTAD a măsurat o scădere de 42 % a tranzitelor în două luni; rutele prin jurul Africii adaugă, după companiile de transport, circa 10–14 zile pe traseele Asia–Europa.
Acum aritmetica Ormuzului, cu cifrele EIA pentru 2024: aproximativ 20 de milioane de barili pe zi trec prin strâmtoare; conductele din Arabia Saudită și Emirate pot ocoli, după estimarea EIA, circa 2,6 milioane de barili pe zi. Raportul: 2,6 împărțit la 20 este 0,13, deci 13 % din flux are ocolire. Rămân 20 − 2,6 = 17,4 milioane de barili pe zi fără ocolire, adică 87 %. Pe un an, 17,4 milioane × 365 de zile înseamnă 6.351 de milioane de barili, adică circa 6,4 miliarde.
Aceste numere nu prezic o închidere; ele fixează mărimea șocului dacă ea s-ar produce, plus un detaliu important: peste 80 % din țițeiul care trece prin Ormuz ajunge pe piețele din Asia, deci presiunea nu e egală pentru toți consumatorii.
Pentru prognozator: rata de bază a «blocajelor de culoar» nu e o singură cifră, ci mai multe clase. Prima clasă: blocaje accidentale (ca «Ever Given»), de ordinul zilelor; a doua: închideri militare sau semi-militare, mai rare, dar cu durată necunoscută dinainte; a treia: perturbări prin amenințare asupra navelor (Marea Roșie), care pot dura ani. Construiești fiecare clasă numărând episoadele din presa de specialitate și din rapoartele companiilor de transport, apoi calculând durata mediană.
Indicatori de urmărit, cu sursa: tranzitele zilnice prin Suez și Bab el-Mandeb (portalul PortWatch al Fondului Monetar Internațional); fluxurile de petrol și rutele de ocolire (Administrația de Informații Energetice a SUA); tarifele de transport containerizat (indicele Drewry World Container Index); avertismentele către navigatori (Organizația Maritimă Internațională și operațiunea navală UE Aspides).
Capcana tipică este să confunzi volumul de transport cu importanța: o strâmtoare cu trafic mare poate avea ocolire ieftină, iar una cu trafic mic poate fi de neînlocuit (de exemplu, accesul la un port unic). A doua: să prognozezi «închiderea» fără să definești ce înseamnă (zero tranzite? scădere cu 50 %? interzicerea unui pavilion?).
Întrebare-exemplu scorabilă: «Vor fi, conform PortWatch, în luna decembrie 2027 mai puțin de 50 de tranzite zilnice medii prin Canalul Suez, calculate ca medie a tuturor zilelor lunii, la datele publicate până la 15 ianuarie 2028?» Se rezolvă da/nu din seria publicată; dacă seria nu mai e disponibilă, întrebarea se anulează.
De ce contează Ormuzul poartă circa o cincime din consumul mondial de petrol, dar conductele din Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite pot ocoli cel mult circa 2,6 milioane de barili pe zi, adică 13 % din flux.