„Siguranța și certitudinea în privința petrolului stau în varietate, și numai în varietate.”Daniel Yergin · The Prize: The Epic Quest for Oil, Money and Power · 1991 · Winston Churchill, prim-lord al Amiralității, Camera Comunelor, 17 iulie 1913 (Hansard, vol. 55), dezbaterea despre trecerea flotei pe păcură; citat și de Daniel Yergin în «The Prize» (1991) (traducerea noastră)
Cu cât cererea de energie e mai puțin elastică pe termen scurt, cu atât o lipsă mică de ofertă produce un salt mai mare de preț.
Daniel Yergin a așezat petrolul în centrul istoriei politice a secolului XX în «The Prize» (1991), lucrare care a primit Premiul Pulitzer în 1992. Ideea economică din spatele ei e simplă: energia are pe termen scurt o cerere inelastică, pentru că oamenii nu își schimbă mașina, centrala sau încălzirea de pe o zi pe alta. Vulnerabilitatea unei economii depinde atunci de două lucruri: cât de concentrată e oferta și cât de mică e elasticitatea. Dacă elasticitatea cererii pe termen scurt e mică, o lipsă modestă de ofertă cere un salt mare al prețului. În octombrie 1973 membrii OAPEC au declarat un embargo. Pe 22 decembrie 1973, statele producătoare din Golf au ridicat prețul postat al țițeiului de referință de la 5,12 la 11,65 dolari pe baril, cu efect de la 1 ianuarie 1974. Mecanismul s-a repetat în gazul european din 2022: contractul TTF cu livrare la cea mai apropiată scadență a atins în jur de 319 euro pe MWh pe 26 august 2022. Iar astăzi vulnerabilitatea e mutată pe rafinarea materiilor critice: în 2024, după Agenția Internațională a Energiei, China rafina circa 91 % din pământurile rare și producea 94 % din magneții sinterizați. Limita: elasticitatea crește în timp, pentru că oamenii și firmele se adaptează, iar stocurile și substituirea amortizează șocul. Embargoul din 1973 a fost mai puțin eficient ca armă „selectivă” decât ca șoc de preț, pentru că petrolul se redirecționează între cumpărători. Pentru prognozator, o piață cu ofertă concentrată, stocuri mici și elasticitate mică produce prețuri violente la șocuri mici; când stocurile sunt mari, șocul se estompează.
Exemplu aplicat: 1973 și o relație pe care o poți calcula. Pe 22 decembrie 1973, statele producătoare din Golf au hotărât să ridice prețul postat al țițeiului de referință de la 5,12 la 11,65 dolari pe baril, cu efect de la 1 ianuarie 1974. Creșterea: (11,65 − 5,12) / 5,12 = 6,53 / 5,12 ≈ 1,275, adică +127,5 %. Prețul postat nu e prețul de pe piața spot, dar arată ordinul de mărime: în aproximativ două luni de la începutul embargoului, prețul de referință s-a mai mult decât dublat.
Cât de mare trebuie să fie lipsa de ofertă pentru un asemenea salt? Cu elasticitatea cererii pe termen scurt ε (negativă), variația procentuală a prețului necesară pentru a echilibra piața după o lipsă de ΔQ/Q este, la prima aproximare, −(ΔQ/Q) / ε. Presupunem, pentru exemplu, o lipsă efectivă de 7 % (cifră ilustrativă, nu cea istorică). Dacă ε = −0,1: 0,07 / 0,1 = 0,70, deci +70 %. Dacă ε = −0,3: 0,07 / 0,3 ≈ 0,233, deci +23 %. Dacă ε = −0,05: 0,07 / 0,05 = 1,40, deci +140 %.
Un singur parametru, necunoscut în timp real, schimbă răspunsul de aproximativ șase ori (de la 23 % la 140 %). Aproximația liniară nu ține pentru șocuri mari, unde forma curbei contează, dar ordinul de mărime ajunge pentru a vedea logica. Aceasta e și explicația pentru care prognozele de preț în timpul unui șoc energetic sunt atât de prost calibrate: ele depind de un parametru pe care nimeni nu îl observă până după eveniment.
În gazul european din 2022 mecanismul a fost același, cu o diferență: stocurile. Contractul TTF cu livrare la cea mai apropiată scadență a atins în jur de 319 euro pe MWh pe 26 august 2022; pe măsură ce depozitele s-au umplut și consumul a scăzut, elasticitatea efectivă a crescut, iar prețul a revenit.
Pentru prognozator: clasa de referință e formată din șocurile de ofertă energetică cu datare clară (1973, 1979, 1990, 2022) și se numără prin ce fracțiune a prețului de dinaintea șocului a fost atinsă la maxim. Cu doar patru-cinci cazuri, nu se pot face rate de bază fine; se pot face intervale largi. Pentru materiile critice nu există încă o clasă de episoade: controalele chineze la export sunt prea puține și prea recente.
Indicatori de urmărit, cu sursa publică. Nivelul stocurilor de gaz din Europa: platforma AGSI+ a Gas Infrastructure Europe, zilnic. Prețurile contractelor: ICE Endex (TTF) pentru gaz, ICE pentru Brent. Situația ofertei și a stocurilor de petrol: raportul lunar al Agenției Internaționale a Energiei și datele Administrației pentru Informații Energetice din SUA. Pentru materii critice: «Global Critical Minerals Outlook» al IEA și «Mineral Commodity Summaries» ale USGS, anuale.
Capcana tipică: să confunzi prețul postat, administrat, cu prețul de piață, sau luna contractului cu alta. O cifră de „maxim istoric” fără specificarea contractului nu se poate rezolva. A doua capcană: să tratezi concentrarea ofertei ca singura variabilă; fără stocuri mici și elasticitate mică, concentrarea nu produce prețuri violente.
Întrebare-exemplu scorabilă, ilustrativă: «Va închide contractul TTF cu livrare la cea mai apropiată scadență, la ICE Endex, peste 100 €/MWh în cel puțin o ședință între 1 ianuarie și 31 decembrie 2027?» Rezolvare: seria de închideri zilnice publicate de ICE Endex; contractul se identifică prin regula „cea mai apropiată scadență” la data ședinței; se numără prețul de închidere, nu maximul din timpul zilei.
De ce contează Contractul TTF a ajuns în vara lui 2022 în jur de 319 euro pe MWh, un nivel pe care nimeni nu îl considera plauzibil cu un an înainte, tocmai pentru că elasticitatea cererii de gaz era mică.