olivlaw

Din cărți

O criză valutară nu începe cu cursul: începe cu un deficit extern finanțat din datorie pe termen scurt, în valută, peste rezerve; când finanțatorii se retrag, ajustarea vine în săptămâni.

Graciela L. Kaminsky, Carmen M. Reinhart · The Twin Crises: The Causes of Banking and Balance-of-Payments Problems · 1999 · Graciela L. Kaminsky, Carmen M. Reinhart, «The Twin Crises: The Causes of Banking and Balance-of-Payments Problems», Federal Reserve Board, IFDP nr. 544, 1996 (rezumat); American Economic Review 89(3), 1999 (traducerea noastră)3 minute de citit
„Liberalizarea financiară precede de obicei crizele bancare; ba chiar ajută să le prevezi. Mai degrabă decât o relație cauzală de la bănci spre crizele de balanță de plăți, „faptele stilizate” macroeconomice care caracterizează aceste episoade indică cauze comune.”Graciela L. Kaminsky, Carmen M. Reinhart · The Twin Crises: The Causes of Banking and Balance-of-Payments Problems · 1999 · Graciela L. Kaminsky, Carmen M. Reinhart, «The Twin Crises: The Causes of Banking and Balance-of-Payments Problems», Federal Reserve Board, IFDP nr. 544, 1996 (rezumat); American Economic Review 89(3), 1999 (traducerea noastră)

Rezervele nete, nu cele afișate, și datoria în valută cu scadență sub un an arată cât de scumpă ar fi o oprire bruscă a capitalului.

Guillermo Calvo a numit în 1998 „oprire bruscă” (sudden stop) întreruperea neașteptată a intrărilor de capital străin, care obligă o țară să-și închidă deficitul extern într-un timp foarte scurt. Graciela Kaminsky și Carmen Reinhart au arătat în «The Twin Crises» (1999), pe un eșantion de țări din ultimele decenii ale secolului XX, că problemele bancare și crizele de balanță de plăți apar adesea împreună, iar liberalizarea financiară le precede pe ambele: cauzele sunt comune, nu o simplă relație de la bănci la curs. Barry Eichengreen și Ricardo Hausmann au adăugat «păcatul originar»: o țară care se poate împrumuta în străinătate doar în valută riscă ca o depreciere să-i umfle datoria. Mecanismul are un punct de rupere: rezervele. Regula Guidotti–Greenspan cere ca rezervele oficiale să acopere cel puțin datoria externă cu scadență reziduală de până la un an. Thailanda a lăsat moneda să plutească la 2 iulie 1997, după ce rezervele brute scăzuseră de la 37,2 la 30,9 miliarde de dolari în șase luni, iar banca centrală avea și contracte forward de circa 23 de miliarde, deci rezerva netă era mult mai mică. România a trăit o oprire în 2008–2009: după falimentul Lehman, finanțarea unui deficit de cont curent de peste 10% din PIB s-a retras, iar acordul din 2009 cu FMI, UE și alte instituții a însumat circa 20 de miliarde de euro. Limitele: modelele de avertizare timpurie dau multe alarme false, iar crizele se și autoîntrețin, fiindcă o depreciere temută se produce în parte pentru că e temută. Cele trei verificări — acoperirea cu rezerve, deficitul extern, structura valutară a datoriei — măsoară cât de mare ar fi paguba, nu când vine șocul; termenul îl dau șocurile externe.

Exemplu aplicat: rezerva brută și rezerva netă a Thailandei, 1997. Cifre citate în literatura despre criză: rezervele valutare brute ale băncii centrale au fost de 37,2 miliarde de dolari în decembrie 1996 și de 30,9 miliarde în iunie 1997, iar poziția băncii pe piața forward (dolari vânduți la termen, de livrat mai târziu) a ajuns la circa 23,4 miliarde.

Rezerve brute, dec. 1996           37,2 mld. $
Rezerve brute, iun. 1997           30,9 mld. $
Scădere în șase luni                6,3 mld. $   (6,3 / 37,2 = 16,9%)
Obligații forward                  23,4 mld. $
Rezerve nete = 30,9 − 23,4          7,5 mld. $
Rezerve nete / rezerve brute       24,3%        (7,5 / 30,9)

Rezerva care conta pentru apărarea cursului era așadar un sfert din cea afișată. Regula Guidotti–Greenspan se aplică la fel de simplu. Luăm o țară fictivă cu rezerve de 40 de miliarde și datorie externă cu scadență reziduală de până la un an de 60 de miliarde: acoperirea este 40 / 60 = 66,7%, iar golul față de pragul de 100% e de 20 de miliarde. O țară cu acoperire sub 100% nu intră automat în criză, dar depinde de refinanțarea celor 60 de miliarde în fiecare an: dacă finanțatorii refuză, golul de 20 de miliarde trebuie acoperit din reducerea importurilor, din depreciere sau dintr-un acord extern.

România, 2009, ca ordin de mărime al unui asemenea gol: pachetul anunțat a fost de circa 19,95 miliarde de euro, din care 12,95 miliarde de la FMI (64,9%), 5 miliarde de la Uniunea Europeană (25,1%), 1 miliard de la Banca Mondială (5,0%) și restul de circa 1 miliard (5,0%) de la alte instituții financiare internaționale. Aranjamentul cu FMI a fost aprobat de Consiliul de administrație la 4 mai 2009.

Pentru prognozator: baza de date a lui Laeven și Valencia (FMI) conține, pe lângă crizele bancare, și datări ale crizelor valutare și ale celor de datorie suverană, deci clasa de referință se poate număra pe țări și ani; fără numărătoare, nu da o probabilitate. Un episod nou se compară cu episoadele în care aceeași combinație de vulnerabilități a existat și nu a urmat nicio criză, nu doar cu cele care s-au terminat prost.

Indicatori de urmărit: rezervele oficiale față de datoria externă cu scadență reziduală de până la un an (statisticile de datorie externă ale băncii centrale, Banca Mondială, BRI); soldul contului curent (balanța de plăți publicată de BNR și Eurostat); ponderea datoriei în valută în datoria publică și privată (BNR, Ministerul Finanțelor); randamentul titlurilor de stat pe 10 ani și diferența față de Germania (BNR, Eurostat).

Capcana tipică: să tratezi vulnerabilitatea ca pe o dată. O țară cu acoperire slabă a rezervelor poate trece ani întregi fără criză, cât timp finanțatorii refinanțează; modelul de avertizare spune cât de mare e paguba, nu când pornește șocul. A doua capcană e rezerva afișată: verifică dacă o parte din ea e grevată de obligații la termen sau nelichidă.

Întrebare-exemplu scorabilă: «Va anunța FMI, printr-un comunicat de presă publicat pe site-ul său, aprobarea de către Consiliul de administrație a unui nou aranjament de finanțare (stand-by, extins sau linie de precauție) pentru România între 1 ianuarie și 31 decembrie 2027? Rezolvare: comunicatele FMI din perioadă; o simplă înțelegere la nivel de personal nu contează.» Întrebarea e ilustrativă; nu primește aici nicio probabilitate.

De ce contează În 2009, România a primit un pachet de circa 20 de miliarde de euro (12,95 miliarde de la FMI) după ce finanțarea externă s-a retras brusc.

IntrărideDatorieînOprirebruscă aDepreciereși criză
Deprecierea umflă datoria în valută și închide intrările de capital pentru turul următor.

← Vezi tot fluxul