„Anglia poate fi într-o asemenea situație încât producerea postavului să ceară munca a 100 de oameni timp de un an; iar dacă ar încerca să facă vin, ar putea cere munca a 120 de oameni pentru același timp.”David Ricardo · On the Principles of Political Economy, and Taxation · 1817 · David Ricardo, «On the Principles of Political Economy, and Taxation», John Murray, Londra, 1817, cap. VII «On Foreign Trade» (text Econlib); româna: traducerea noastră
Comerțul câștigă prin costul relativ, iar un tarif anunțat devine preț abia când e aplicat și când cineva îl plătește.
David Ricardo a arătat în «On the Principles of Political Economy, and Taxation» (1817, cap. VII) că două țări câștigă din comerț chiar dacă una produce totul mai ieftin: contează costul relativ, nu cel absolut. Fiecare se specializează în bunul la care renunță la cel mai puțin din celălalt. Jan Tinbergen a adăugat în 1962 modelul gravitațional: comerțul dintre două țări crește cu mărimea economiilor lor și scade cu distanța dintre ele, regularitate care se verifică pe date și azi. Tarifele lovesc acest mecanism, iar întrebarea e cine le plătește. Legea Smoot–Hawley, semnată la 17 iunie 1930, a ridicat taxele vamale americane la mii de produse, iar partenerii au răspuns cu propriile taxe; istoricii economici discută cât din prăbușirea comerțului din anii 1930 se datorează legii și cât depresiei. Pe cazul din 2018, Mary Amiti, Stephen Redding și David Weinstein (Journal of Economic Perspectives, 2019) au găsit o transmitere completă a tarifelor americane în prețurile de import: exportatorii străini nu și-au scăzut prețurile, iar costul a căzut pe cumpărătorii americani. În versiunea de lucru a studiului, pierderea de venit real era de circa 1,4 miliarde de dolari pe lună până la sfârșitul lui 2018. Limitele: modelul lui Ricardo are un singur factor de producție și costuri fixe; ignoră ajustarea locurilor de muncă și lanțurile moderne, în care o piesă trece de mai multe ori granița și tariful se adună. Pentru prognozator, tariful anunțat nu e tariful aplicat: contează data intrării în vigoare, excepțiile și ce se petrece cu importurile de dinainte de termen.
Exemplu aplicat: câștigul din specializare, cu cifrele lui Ricardo. Costurile în oameni-an, cele din capitolul VII al lucrării din 1817:
Postav (oameni-an) Vin (oameni-an)
Anglia 100 120
Portugalia 90 80Portugalia produce ambele bunuri cu mai puțină muncă, deci are avantaj absolut la amândouă. Costurile de oportunitate arată însă altceva. În Anglia, 1 postav costă 100 / 120 = 0,833 vin; în Portugalia, 1 postav costă 90 / 80 = 1,125 vin. Postavul e mai ieftin, ca renunțare la vin, în Anglia; invers, vinul e mai ieftin în Portugalia.
Fără comerț, fiecare țară face câte 1 postav și 1 vin: Anglia folosește 100 + 120 = 220 de oameni-an, Portugalia 90 + 80 = 170. Împreună: 2 postav și 2 vin. Cu comerț și aceeași muncă, Anglia face doar postav: 220 / 100 = 2,2 postav; Portugalia doar vin: 170 / 80 = 2,125 vin. Producția totală crește la 2,2 postav și 2,125 vin, adică 0,2 postav și 0,125 vin în plus.
Schimbul se face la un preț între cele două costuri de oportunitate, de exemplu 1 postav pentru 1 vin (între 0,833 și 1,125). Anglia vinde 1,1 postav și primește 1,1 vin: rămâne cu 1,1 postav și 1,1 vin, față de 1 și 1 înainte. Portugalia vinde 1,1 vin și primește 1,1 postav: rămâne cu 1,1 postav și 2,125 − 1,1 = 1,025 vin, față de 1 și 1. Câștigurile se adună exact la surplusul total: 0,1 + 0,1 = 0,2 postav și 0,1 + 0,025 = 0,125 vin. Avantajul comparativ nu cere ca cineva să fie mai bun la ceva în mod absolut; cere doar costuri relative diferite.
Pentru prognozator: o clasă de referință pentru „tarife anunțate care intră în vigoare” se poate construi din avizele oficiale (Federal Register, USTR, Jurnalul Oficial al UE): numeri anunțurile, datele de intrare în vigoare, rata la intrare și rata după șase luni; fără acest tabel numărat, nu da probabilități. Gândește-te la distanța dintre anunț și aplicare, nu doar la mărimea tarifului.
Indicatori de urmărit: avizele de tarif și listele de excepții (Federal Register, USTR; Comisia Europeană pentru UE); comerțul bilateral lunar (Census Bureau al SUA, Eurostat Comext); indicele prețurilor de import (Bureau of Labor Statistics); raportul Organizației Mondiale a Comerțului despre măsurile restrictive.
Capcana tipică: să confunzi rata legală cu rata efectivă. Excepțiile, deturnarea comerțului prin alte țări și importurile aduse înainte de termen fac ca tariful mediu efectiv să difere mult de cel anunțat. A doua capcană: să presupui că exportatorul plătește; în cazul din 2018 transmiterea în prețurile de import a fost completă.
Întrebare-exemplu scorabilă: «Va fi ponderea Chinei în importurile de bunuri ale SUA, conform datelor anuale ale Census Bureau pentru 2027, sub 10,0%? Rezolvare: valoarea din tabelul de comerț pe țări publicat până la 31 martie 2028; revizuirile ulterioare nu contează.» Întrebarea e ilustrativă și nu primește probabilitate aici; construiește-o din seria istorică a ponderii și din calendarul tarifelor deja aplicate.
De ce contează În 2018 tarifele americane au fost transmise complet în prețurile de import, deci costul a căzut pe cumpărătorii din SUA, nu pe exportatorii străini.