olivlaw

Din cărți

Regula Taylor din 1993 leagă dobânda-cheie de inflație și de decalajul producției; nu e legea după care decid băncile centrale, ci un etalon cu care măsori cât de strânsă sau de relaxată e o politică.

Milton Friedman · The Role of Monetary Policy · 1968 · Milton Friedman, «The Role of Monetary Policy», American Economic Review, vol. 58, nr. 1, martie 1968 (discursul prezidențial AEA din decembrie 1967), p. 12 (redarea română: traducerea noastră)3 minute de citit
„Prima și cea mai importantă lecție pe care o dă istoria despre ce poate face politica monetară — o lecție de o importanță profundă — este aceasta: politica monetară poate împiedica banii înșiși să fie o sursă majoră de perturbare economică.”Milton Friedman · The Role of Monetary Policy · 1968 · Milton Friedman, «The Role of Monetary Policy», American Economic Review, vol. 58, nr. 1, martie 1968 (discursul prezidențial AEA din decembrie 1967), p. 12 (redarea română: traducerea noastră)

Regula Taylor nu spune ce va face banca centrală, ci cât de departe de un etalon simplu se află politica ei.

În 1993, John Taylor a publicat în seria Carnegie-Rochester «Discretion versus Policy Rules in Practice», cu o regulă simplă care descria destul de bine dobânda Rezervei Federale din 1987–1992: i = π + 0,5·y + 0,5·(π − 2) + 2. Aici i este dobânda-cheie nominală, π inflația din ultimele patru trimestre, y decalajul producției față de potențial, în procente, iar cei doi de la capăt sunt ținta de inflație și rata reală neutră. Nu e legea după care decid băncile centrale, ci un etalon. Mecanismul stă în coeficientul inflației: π apare o dată direct și de 0,5 ori în ecartul față de țintă, deci la fiecare punct de inflație în plus dobânda crește cu 1,5 puncte, iar dobânda reală urcă (principiul Taylor). Când regula e încălcată, dobânda reală scade pe măsură ce inflația crește, ca în anii 1970 după unele estimări. În iulie 2022, cu inflația din zona euro la 8,6 % în iunie, BCE a ridicat dobânda de depozit de la −0,50 % la 0,00 %; abia în septembrie 2023 a ajuns la 4,00 %. Efectul se transmite prin credite, active, curs și așteptări, cu decalajele «lungi și variabile» ale lui Friedman. Limita principală e că rata neutră nu se observă: se estimează, iar estimările au coborât după 2008 și s-au revizuit după 2022. Decalajul producției se revizuiește și el, uneori cu puncte întregi. Pentru prognozator, regula e o bandă de plauzibilitate: dacă banca centrală stă mult sub ea, întrebarea utilă este ce știe sau ce teme banca, nu dacă regula greșește.

Exemplu aplicat: regula Taylor cu cifre rotunde, apoi un caz real. Formula: i = π + 0,5·y + 0,5·(π − 2) + 2, cu π inflația, y decalajul producției în procente, ținta 2 %, rata reală neutră 2 %.

Caz                         π     y     calcul                           i
A  la țintă                 2     0     2 + 0 + 0 + 2                  4,0 %
B  inflație 4, gol -1       4    -1     4 − 0,5 + 1,0 + 2              6,5 %
C  inflație 6, gol -1       6    -1     6 − 0,5 + 2,0 + 2              9,5 %
D  ca B, rata neutră 1      4    -1     4 − 0,5 + 1,0 + 1              5,5 %

Din B în C inflația urcă cu 2 puncte, iar dobânda indicată cu 3 (1,5 × 2). Dobânda reală (i − π) trece de la 6,5 − 4 = 2,5 la 9,5 − 6 = 3,5: urcă cu un punct. Cazul D arată cât de mult atârnă rezultatul de un număr neobservabil: dacă rata neutră e 1 % și nu 2 %, aceeași economie cere 1 punct mai puțin.

Cazul real. În iunie 2022, rata anuală a inflației din zona euro era 8,6 %. Cu decalajul producției zero și aceeași formulă: i = 8,6 + 0 + 0,5 × (8,6 − 2) + 2 = 8,6 + 3,3 + 2 = 13,9 %. BCE a decis la 21 iulie 2022 o dobândă de depozit de 0,00 %, deci cu aproape 14 puncte sub etalon. Regula supraestima, desigur: inflația de atunci era în mare parte energie, iar o parte din ea era temporară; pe inflația de bază, mult mai joasă, calculul dă un rezultat mult mai mic. Totuși, când politica stă atât de departe de regulă, se poate prognoza direcția următoarelor reuniuni: BCE a urcat de la 0,00 % la 4,00 % în 14 luni. Regula nu a prezis nivelul, ci sensul și presiunea.

Pentru prognozator: rata de bază și semnalele. Rata de bază pentru deciziile unei bănci centrale se construiește numărând reuniunile: pentru ultimele 100 de reuniuni de politică monetară ale băncii alese, ponderea celor cu modificare a dobânzii față de cele cu menținere. Majoritatea reuniunilor sunt, de regulă, mențineri, iar băncile centrale își pregătesc piața înainte de o mișcare; de aceea cea mai bună rată de bază condiționată este calea dobânzii implicate în prețurile pieței, nu media istorică.

Indicatori de urmărit: inflația HICP și cea de bază (Eurostat); proiecțiile macroeconomice trimestriale ale personalului BCE și comunicatele după reuniuni (BCE); curba dobânzilor implicate de contractele pe €STR, adică ce așteaptă piața (publicată de BCE și de furnizorii de date de piață); estimările decalajului producției (FMI, Comisia Europeană, CBO pentru SUA).

Capcana: regula Taylor dă un interval, nu un număr. Alegerea inflației (totală sau de bază), a ratei neutre și a decalajului poate muta rezultatul cu 3–5 puncte; cine o folosește ca prognoză punctuală își alege rezultatul după ce vede decizia. A doua capcană: să confunzi «ar trebui să» cu «va»: banca centrală reacționează la proiecția ei, nu la formulă.

Întrebare scorabilă (ilustrativă): «Va fi dobânda facilității de depozit a BCE, după ultima reuniune de politică monetară din primul semestru al lui 2027, sub 2,00 %?» Sursa de rezolvare: pagina BCE cu dobânzile-cheie și comunicatul reuniunii respective; dacă BCE schimbă instrumentul-cheie, se ia dobânda cu care remunerează depozitele peste noapte.

De ce contează La mijlocul lui 2022, regula Taylor cu inflația de atunci indica dobânzi de ordinul a 14 %, iar dobânda BCE era 0 %; diferența a anticipat cel mai abrupt ciclu de majorări din istoria monedei euro.

Sub regulă:politicăPe regulă:politică neutrăPeste regulă:politică strânsă
Distanța dintre dobânda efectivă și regulă e semnalul, nu regula în sine.

← Vezi tot fluxul